Ucraina poate pune capăt dependenței de gazele rusești prin exploatarea zăcămintelor de șist

Ucraina poate pune capăt dependenței de gazele rusești prin exploatarea zăcămintelor de șist
Publicat: 02/05/2012, 20:02
Actualizat: 02/05/2012, 20:02

Pentru prima oară în ultimele două secole, Ucraina întrevede o cale de independență energetică față de Moscova, prin intermediul unor exploatări de gaze închise în era sovietică și a unor zăcăminte de șist cu rezerve suficiente să asigure necesarul țării timp de 100 de ani.

Royal Dutch Shell, Exxon Mobil și Chevron, trei dintre cele mai mari patru companii petroliere la nivel mondial, au participat săptămâna trecută la o licitație din Ucraina pentru drepturi de explorare a zăcămintelor de gaze, transmite Bloomberg.

„Ucraina este un fruct ușor de cules. Are bazine bine cunoscute care au fost prost administrate și subfinanțate. Există un consens la nivelul industriei privind potențialul uriaș al acestora”, a declarat Bertrand des Pallieres, director general al companiei Cadogan Petroleum din Londra, implicată în 14 proiecte din Ucraina.

Dacă forajele din Ucraina vor avea succes, țara va putea să își reducă dependența de gazele livrate de Gazprom, punând capăt vulnerabilității economiei la deciziile luate la Kremlin.

Ucraina, care a făcut parte din imperiul rusesc din secolul 18 și apoi din Uniunea Sovietică până în 1991, deține mii de puțuri convenționale de gaze naturale, multe dintre ele închise și abandonate în anii ”70, când Moscova a decis să transfere producția în Siberia.

Ucraina intenționează să scoată la licitație, în această lună, o participație de până la 70% la un proiect de la zăcământul Oleska din vestul țării și la Iuzivska, în est.

În aceste regiuni există rezerve de gaze convenționale și de șist, iar ENI și TNK-BP au plătit fiecare între 1,3 milioane dolari și 1,9 milioane dolari pentru dreptul de participare la licitația de atribuire a licențelor, potrivit guvernului de la Kiev.

Statul vrea să mai atribuie două licente de explorare a gazelor în Marea Neagră și o alta la un zăcământ terestru, în următoarele săptămâni.

Ucraina are potențialul să își tripleze producția internă de gaze la 60 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, până în 2030, cu ajutorul companiilor internaționale, și ar ajunge la un nivel atins în anii ”60, când asigura o treime din necesarul URSS, punând capăt dependenței de Rusia, a declarat Pallieres.

Pentru triplarea producției la nivelul din era sovietică, Ucraina are nevoie să investească anual până 10 miliarde de dolari, în următorul deceniu, a adăugat șeful Cadogan Petroleum.

Compania de stat Naftogaz a cumpărat anul trecut 45 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, pentru care a plătit 13,9 miliarde de dolari, respectiv 8,4% din PIB, a declarat în martie Anatoli Miarkovski, secretar de stat în Ministerul de Finanțe.

Autoritățile de la Kiev vor reducerea prețului gazelor rusești la 250 de dolari pentru o mie de metri cubi, de la nivelul de 416 dolari în primul trimestru, pentru a diminua deficitul bugetar care a atins anul trecut 4,3% din PIB.

Rusia cere în schimb o participație la operatorul gazoductelor ucrainene, care transportă până la 80% din gazele siberiene destinate Uniunii Europene, dar Ucraina se opune.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor